Nu sunt pentru porecle. Nu le accept, dar când vine vorba de Florin fac o execepție. El e ursulețul clasei. E o pufoșenie de copil. Când îi strigi numele e tot un zâmbet. Larg și în care se oglindește toată frumusețea lumii.
Dar acest ursuleț nu a fost mereu așa. Are o sora mai mare în grupă, Ioana, care e total opusul lui. Independentă și sigură pe sine. Florin e mai închis, e mai încet și încăpățânat. În primele zile nu făcea nimic din ceea ce îi spuneam. Dacă era să mâncăm la masă, el nu. Dacă ne jucam, el nu. Dacă coloram, el nu. Parcă l-a îmbrățișat pe acel nu.
Doar că și eu sun încăpățînată, iar pentru a primi iaurt trebuia să stea la masă cum stăteau ceilalți copii. Dacă se ruga împreună cu noi și dacă avea masa curată. Azi un pic, mâine un pic. Și Florin a început să stea la masă singur, să țină creionul în mînă și să spună mai mult decît acel ”bună dimineața.”Cel mai greu e să lucrăm la limbaj, să dezlvoltăm vocabularul și să folosim limba română în tot timpul petrecut la grădiniță. Dar nu e imposibil. Dacă e ceva ce știe Florin e să îmbrățișeze. Și o face cu toată inima. Prezența lui îți îmbrățișează inima.
Doroteea Bora
